PETRE GURAN
Bucureşti, 5 martie 1972
Studii
1998-2003, Ecole des Hautes Etudes en Sciences Sociales, Paris, Doctorat în Istorie şi Civilizaţii, Decembrie 2003, sub îndrumarea prof. Alain Boureau, cu titlul Sfinţenie monarhică şi putere universală în lumea Ortodoxiei (sfârşitul evului mediu şi începutul epocii moderne)
1996-1997, Ecole des Hautes Etudes en Sciences Sociales, Paris, Centrul de Antropologie medievală, Diplôme d’Etudes Approfondies (Masterat), Iunie 1997, sub îndrumarea profesorului Alain Boureau
1995-1996, Universitatea Bucureşti, Facultatea de Istorie, Masterat, Iulie 1996, sub îndrumarea profesorului Andrei Pippidi
1991-1995, Universitatea Bucureşti, Facultatea de Ştiinţe Politice şi Administrative, Diploma de licenţă Iulie 1995, sub îndrumarea profesorului Alexandru Duţu
1987-1991, Liceul German din Bucureşti şi 1979-1987, Școala Germană din București
Limbi străine
Franceză, Engleză, Germană, Rusă, Italiană, Greacă modernă
Limbi vechi
Greacă veche, Latină, Slavonă
Activităţi profesionale
1995-2004, 2006-2010, 2013- până în prezent – cercetător ştiinţific la Institutul de Studii Sud-Est Europene al Academiei Române, astăzi în grad de cercetător ştiinţific III; pe parcurs am avut numeroase burse și stagii de studiu, cercetare şi predare în Universităţi din străinătate
2010, septembrie – 2013, aprilie – primul director al Institutului Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chișinău cu rang diplomatic de ministru consilier
2009 consilier personal al Ministrului Culturii
2008 membru al Comisiei prezidenţiale pentru Patrimoniul construit, siturile istorice şi naturale
2004-2006 – Hannah Seeger O’Boyle Teaching Post-Doctoral Fellow, Program in Hellenic Studies, Princeton University
1998-1999 - coordonator al programului academic “First College of European Citizenship. Monasteries and European Identity”, sub egida Consiliului Europei
Experiență didactică și de cercetare
2008-prezent: inițiator și coordonator al școlilor de vară de arhitectură și științe umane „Şcoala de la Buneşti”
2011-2012: profesor invitat la Universitatea de Stat din Moldova, Chișinău, inițiator și coordonator al Programului de Masterat Marile Cărți ale Civilizației Europene
2008 Facultatea de Științe Politice și Administrative a Universității București, curs de Istoria Ideilor politice bizantine
2004, Septembrie – 2006, iulie: teaching fellow în cadrul centrului de Studii Elenice al Universității Princeton, Statele Unite ale Americii. Două cursuri:
„Stat și ideologie în Europa Răsăriteană de la Iustinian la Petru cel Mare”
„Commonwealth-ul bizantin, atunci și acum. Istorie și istoriografie a iradierii culturale a Imperiului bizantin”
2004-2005 – conferențiar invitat la cursurile Profesorilor William Jordan, Istorie medievală, Slobodan Ćurčić, Arheologie a siturilor monastice din Orientul Apropiat, Anne-Marie Bouché, Istoria artei medievale. Teme de curs susținute în cadrul acestor cursuri: Cruciada a patra, Hagiografie bizantină și slavă și Eshatologia bizantină
2004, 15-30 iulie: European College of Liberal Arts, Berlin, curs intensiv despre ideea imperială bizantină și reprezentarea ei în iconografie
2004, ianuarie – mai: asistent de cercetare la Centre d’Histoire et Civilisation de Byzance, CNRS et Collège de France: participare la proiectul de cercetare pentru editarea, traducerea şi comentarea tratatului De cerimoniis de Constantin VII Porfirogenetul, responsabil cu parcurgerea și analizarea bibliografiei rusești
2001-2002: conferenţiar invitat pe tema Hagiografia bizantină şi conceptul de sfinţenie (Sanctus versus Sacer) la Universitatea Ludwig Maximilian din München
1998-1999: conferenţiar pentru programul academic “First College of European Citizenship: Monasteries and European Identity” organizat de Consiliul Europei
1997-1998: cursul de “Antropologie religioasă” la Facultatea de Ştiinţe Politice şi Administrative
1997-1998: asistent pentru cursul de Istorie Bizantină la Facultatea de Istorie
Carte și volume coordonate şi editate
Biserica în cetate. Studii de ecleziologie ortodoxă, ProUniversitaria, București, 2014, 240 p.
Héritages de Byzance en Europe du Sud-Est aux époques moderne et contemporaine, ouvrage édité par Olivier Delouis, Anne Couderc et Petre Guran, École française d’Athènes, Mondes Méditerranéens et Balkaniques, 2013
Basarabia 1812-1947. Oameni, locuri, frontiere, catalogul expoziției de cartografie București-Chișinău, mai-iunie 2012, editori E. Oberländer-Târnoveanu, P. Guran, MNIR și ICR, 2012
Stindardul liturgic al lui Ștefan cel Mare. Catalogul expoziției de la Muzeul Național de Arheologie și Istorie a Moldovei, Chișinău 27 august – 11 septembrie 2011, editori E. Oberländer-Târnoveanu, P. Guran și C. Ilie, ICR și MNIR, 2011
ANA-MARIA GOILAV
Sibiu, 5 septembrie 1976
ocupaţia prezentă
lector doctor la Universitatea de arhitectură şi urbanism Ion Mincu, Bucureşti
coordonator al Şcolii de la Buneşti, atelier de arhitectură experimentală
arhitect atelier Dinamis
vicepreşedinte OAR Bucureşti
educaţie
2011 doctorat în cadrul UAUIM, Bucureşti cu teza “Sanctuarul central în Creştinismul Timpuriu. O investigaţie hierotopică”, coord. ştiinţific prof. dr. arh. Ana Maria Zahariade
2004-2007 master în arhitectură eclezială, UAUIM Bucureşti cu dizertaţia “Sacru şi simplu. Celelalte biserici”, coord. ştiinţific prof. dr. Henri Mavrodin
1995-2001 diplomă în arhitectură, şef de promoţie UAUIM Bucureşti, titlul dizertaţiei: “Casa şi oraşul. Copiiii”, proiect de diplomă “Centru de zi pentru copiii străzii”
1991-1995 Colegiul Gheorghe Lazăr, Sibiu
burse de studii şi de cercetare
2010-2011 Bucureşti, România, Colegiul Noua Europă, bursă de cercetare NEC-UAR; titlul proiectului: “Octogonul de aur din Antiohia – o catedrală pentru Orient”
2008-2010 Roma, Italia, Accademia di Romania, bursă de cercetare Vasile Pârvan; titlul proiectului: “Locul creştin între arhitectură şi mistagogie (secolele IV-VI)”
2002-2003 Yerevan, Armenia, bursă de cercetare ONBSS, titlul proiectului: “Prototipuri armene ale arhitecturii ecleziale bizantine (secolele IV-VII)”
2000 Bregenz, Austria, bursă IAESTE, Walter Unterrainer architectural studio
1999-2000 Stockholm, Suedia, bursă Erasmus, Kungl Tekniska Hőgskolan
1997-1998 Barcelona, Spania, bursă Tempus, Escola Tecnica de Arquitectura
medalii, nominalizări
2013 nominalizare la Anuala de Arhitectură Bucureşti, secţiunea social-culturale: Biserica Spitalului de Psihiatrie din Voila, Câmpina
2001 medalia Universităţii de Arhitectură şi Urbanism Ion Mincu, Bucureşti
medalia Bene Merenti, Universitatea de Arhitectură şi urbanism Ion Mincu, Bucureşti
nominalizare RIBA, The President’s Medals Student Awards 2001, pentru dizertaţia cu titlul “House and City. Children Environmental Experience” (“Casa şi oraşul. Copiiii”), Londra
1999 menţiune, USA-Institute international competition Subversive Insertions, Verona, co-autor
selecţii proiecte
2008-prezent arhitectură experimentală - Şcoala de la Buneşti, Argeş, cu Petre Guran
2015 piaţetă şi capelă memorială, Închisoarea Piteşti
2014 biserica parohială “Sfinţii Maxim Mărturisitorul şi Grigorie Palama”, Iaşi
2010 biserica Spitalului de Psihiatrie din Voila, Câmpina
2009 studiu pentru noua Catedrală Patriarhală din Bucureşti, cu Petre Guran
2005-2007 reşedinţă de vară, Somova, jud. Tulcea
locuinţă unuifamilială, Hărman, jud. Braşov
VIXO: pavilion expo şi showroom, Calea Victoriei 27, Bucureşti
selecţii conferinţe, colocvii, expoziţii
2015 atelier public “Iconari în Otopni”, finalizat cu realizarea unui martyrion itinerant
“Ţara fără arhitecţi”, poveste pentru clasele I-III, Şcoala Constantin Brâncoveanu, Bucureşti, în cadrul experimentului “Arhitectura povestită” organizat de asociaţia “De-a arhitectura”
2013 expoziţia “Şcoala de la Buneşti”, sediul OAR Bucureşti, în cadrul seriei Joia din Portic
2011 seminar NEC; titlul prezentării: “Megalai Ekklesiai. Central Sanctuaries as Great Churches in Early Christianity”, Bucureşti, 16 martie
2010 colocviu internaţional Grand Tour del Terzo Millennio. Ricerche di storia dell'architettura dei borsisti e artisti stranieri a Roma, a 3-a ediţie; titlul prezentării: ”Santuari centrali romani nel Primo Cristianesimo”, Università Tor Vergata, Roma, 21 aprilie
eveniment cultural internaţional Festa dell’Architettura – prima ediţie; proiect vizual, proiecţii urbane: ”La città che non cambia. La liturgia perpetua”, Roma, 9-12 iunie
expoziţia internaţională FAR - Foreign Architects in Rome, lucrări din portofoliu, Tempio di Adriano, Roma, 8-14 iunie 2010
conferinţa internaţională Pour un Lexicon Topographicum Antiochenum. Les sources écrites de l’histoire du paysage urbain d’Antioche sur l’Oronte; titlul prezentării: „The Central Sanctuaries of the Ancient Antioch”, Université de Paris-8, 20-21 septembrie
conferinţa internaţională Matérialités et immatérialité de l’église au Moyen Age; titlul prezentării: ”The Central Sanctuary in Late Antiquity and Early Middle Ages”, Colegiul Noua Europă, Bucureşti, 22-23 octombrie
conferinţa Atelierul de biserici, despre tradiţie în arhitectura eclezială; prezentarea proiectului pentru o nouă biserică în Iaşi (cu Dr. Petre Guran şi Pr. Prof. Dragoş Bahrim), Seminarul Ortodox „Sf. Vasile cel Mare”, Iaşi, 4 ianuarie
conferinţa internaţională Meserii, materiale, tehnici, valori tradiţionale: surse de inspiraţie pentru dezvoltarea durabilă; prezentarea proiectului „Şcoala de la Buneşti 2008-2009”, Piteşti, 11-12 ianuarie
articole – selecţii
“O identitate comună: oraşul”, în A&B, mai 2015
“Contribuţii la sfârşitul lumii” şi “Şcoala de la Buneşti” în Arhitectura, 2/2013
"The Central Sanctuary in Late Antiquity and Early Middle Ages. Testifying Christ’s real presence", în MATÉRIALITÉ ET IMMATÉRIALITÉ DANS L’ ÉGLISE AU MOYEN ÂGE. Actes du colloque tenu à Bucarest les 22 et 23 octobre 2010, Editura Universitatii din Bucuresti, 2012
“Sanctuarul central în Creştinismul Timpuriu. O investigaţie hierotopică”, în Comuniune şi contemplaţie. Despre creştinismul patristic şi bizantin, coord. Bogdan Tătaru-Cazaban, Zeta Books, Bucureşti, 2011, p. 45-65
"The Golden Octagon of Antioch", în New Europe College Yearbook 2010-2011, pp. 103-145
“Proposal for the reconstruction of the Golden Octagon in Antioch”, în Les sources de l’histoire du paysage urbain d’Antioche sur l’Oronte, TOPOI, Université Paris8 Vincennes-Saint-Denis, pp.159-179, http://www.bibliotheque-numerique-paris8.fr
„Lemn, Pământ, Şcoală sau despre Atelierul de Arhitectură Experimentală de la Buneşti, Argeş. Cronică de şantier”, cu Petre Guran, SECOLUL XXI, 7 TEME, noiembrie 2009
„Falsa tradiţie”, BASILEA, Iaşi, 2009
„Non-zidul”, ARHITEXT DESIGN, Zidul/2001
proiecte de cercetare
Jurnal hierotopic, eseuri de arhitectură, 2007 – prezent, cu Petre Guran
Il Topos Cristiano fra Architettura e Mistagogia, IV – VI secoli, autor, 10.2008 – 07.2010
Prototipuri armene ale arhitecturii ecleziale bizantine (secolele IV-VII), autor, 09.2002 – 01.2003
apartenenţa la organizaţii şi instituţii profesionale
OAR Bucureşti, membru din 2003
UAR Bucureşti, membru din 2007
Asociaţia Prietenii Şcolii de la Buneşti – Ateliere de arhitectură experimentală, membru fondator 2009
Clubul de arhitectură Meserii-materiale-tehnici-valori tradiţionale: surse de inspiraţie pentru dezvoltarea durabilă, membru fondator 2010
Unione Istituti di Archeologia e Storia d’Arte, membru 2008-2010
Accademia di Romania, Roma, alumnus din 2008
Colegiul Noua Europă, alumnus din 2010
< Prev | Next > |
---|